Frica...

Se apropie momentul in care Iarina isi va petrece o parte din zi cu bona, cresc insomniile mele. Ma trezesc de multe ori cu gandul aiurea strangandu-mi puiul in bate si facandu-mi procese de constiinta ca o las cu altcineva. Oare va avea atata grija de ea cata am eu, o va strange asa tare in brate, va veni intr-o suflare la ea cand Iarina plange a chemare? Si cel mai important, cat va constientiza Iarina din lipsa mea? O sa fie suparata pe mine cand vin acasa? O sa imi reproseze vreodata ca nu am stat mai mult cu ea acasa? Imi e frica sa nu ma transform in mama fara sa vreau...

Impas

Chiar in momentul in care ma intrebam dezamagita daca imi citeste cineva zbaterile mele interioare transpuse pe blog-ul aici de fata iata ca o buna prietena mi-a adus confirmarea, cineva ma citeste, e de bine, nu? O sa continui!

At the end we're al the same

Azi am fost cu Iarina la Budimex sa ii facem vaccinul. De cand am intrat prima oara in acest spital s-au ravasit multe lucuri in interiorul meu, pe de o parte m-a uimit modul in care erau decorati peretii - desene din Saint Exupery, Lolek si Bolek, Strumfii si Testoasele Ninja(va mai amintiti?)- faptul ca peste tot sunt icoane si ca exista in curtea spitalului o biserica tare frumoasa dar si amabilitatea vadita a personalului. Pe de alta parte m-au marcat puternic cazurile de copii bolnavi vazute acolo. Ma gandeam ca poate ar fi o terapie buna pentru fiecare dintre noi o astfel de vizita la un spital de copii, am incepe cred sa ne rearanjam sistemul de valori.
Am mai invatat ceva, am invatat ca in final toti suntem la fel, in ciuda faptului ca ne chinuim sa urmam scoli alese, sa ne intolim cat mai dichisit, sa avem tabieturi tot mai selecte, sa consideram luxul ca fiind shopping-ul lunar din Londra sau Paris eventual cu propriul mijloc de locomotie aerian - exagerez, evident - in fata bolii nu suntem cu nimic mai diferiti de cei care isi traiesc viata de pe azi pe maine. Si sa stiti ca eram constienta de acest fapt dar cu toate astea scena pe care am vazut-o azi pe holurile spitaluilui mi-a mai amintit odata "esenta problemei". Astazi, la etajul VII al spitalului Budimex am vazut doua femei ce tineau in brate doi copii micuti imbratisandu-se de "la revedere" avand larimi in ochi si pupand reciproc manuta celuilalt copil de parca ar fi fost propriul copil. Am dedus ca cele doua fusesera colege de salon pentru o vreme. Nu asta m-a uimit, m-a uimit ca una dintre ele era de cetatenie "roma"(sa nu intelegeti ca as avea ceva cu ei) imbracata saracacios si vorbind foarte simplu in timp ce cealalta era o femeie foarte distinsa si stilata insotita de un domn foarte gomos, pe care in alte circumstante, in mod cert nu as fi vazut-o capabila de acest gest...am plecat surazand cu o urma de regret ca nu am avut aparatul la mine ca sa imortalizez momentul.
Cand considerati ca aveti o zi proasta va rog sa faceti o vizita in acest spital si poate lucrurile vi se vor parea mult mai simple decat credeti!

Ploua, ploua, ploua...

De 4 zile in Bucuresti ploua, eu stiam ca sunt meteodependenta dar ploaia asta a reusit sa distruga si ultima molecula de buna dispozitie din mine si ma intreb si eu ca baietii de la CCR Who'll stop the rain???
Si mi se pare ca stia Bacovia ce stia. Daca acum un an, cu Iarina la purtator, puteam sa ma pierd in orasul asta gri, sa savurez fiecare strop de ploaie rece si anost, sa beau un ceai cald in Carturesti, sa rasfoiesc o carte si la final sa ma adancesc cu un pahar de vin rosu in bratele Kinderului, anul asta lucrurile stau cu totul altfel...nu mai iesim din casa pe ploaie, stam si savuram ploaia in casa...ma joc frumos cu Iarina, descoperim toate cantecelele copilariei, papam cu lingurita cerealele - si asta ne ia vreo ora!...alte vremi si vremuri dom'le.
In seara asta m-am decis sa aduc Carturestiul la mine acasa, un ceai aromat, o carte buna, un biberon savuros, eu si Iarina in bratele Kinderului.

Din nou la birou

Azi si maine sunt din nou "in paine", adica....am revenit la birou.
Cum sa descriu aceasta experienta?
Cu partile contra:
- plecat de acasa cu sufletul rupt dupa ce m-am intors de 5 ori sa o mai pup odata si sa-i promit ca ma intorc repede si sa o rog sa ma ierte ca plec de langa ea....
- tresarit de fiecare data cand imi suna telefonul - daca s-a intamplat ceva cu Iarina?;
- sunat de n ori acasa sa vad daca a mancat, daca a facut"ceva", daca a dormit...dar cel mai important....daca imi simte lipsa;
Si cu partile pro:
- senzatia aia de satisfactie ca esti utila, ca poti sa faci si altceva in afara de schimbat pampersi si preparat lapte;
- de cateva ori am avut o pornire sa le vorbesc colegiilor ca si cum i-as fi vorbit Iarinei :);
- am ascultat matinalul de la Guerrila de dimineata in drum spre birou si mi-am savurat cafeaua ca acum un an;
- am iesit din hainele sport in care m-am aruncat in ultimele luni, si acum vine partea proasta....sa nu mai incapi in nicio haina veche office....devastator!

In final am realizat ca locul meu este langa Iarina si pe viitor o sa fac tot posibilul sa stau cat mai mult langa ea! Asa mult te iubesc mami!!! Si diseara o sa te mangai si o sa te urmaresc atenta cum dormi linistita lipita de mine!

Toti suntem putin luati!

Cu ocazia editiilor de colectie Jurnalul, l-am redescoperit pe Florian Pittis - nu ca l-am fi uitat - dar nu mai ascultasem de ceva vreme! Kinderu' a organizat ad-hoc o seara de dans, prima seara de dans pentru Iarina, iar ochiul meu vigilet a surprins totul!

Sunt tanar doamna, tanar!!!!

Bunicu Ticu

Pai normal ca sunt vesela, de fiecare data cand ne vedem, bunicu Ticu Buricu' ma rasfata in fel si chip! Printre metodele deja incetatenite, va prezint statul in brate pana cand bunicu Ticu devine bunicu Obositu' si avionul - asta e o schema care inca imi creaza ceva emotii!!!!

La bunica Liana ma relaxez mereu!!!Asa, ca intre fete!

Gheee...gheee...aiiiiiii

Cam asa gangurim, de azi dimineata...cu tati, l-am impresionat asa tare ca era sa uite ca este totusi un corporatist care la 9 trebuie sa verifice mailurile si sa analizeze calendarul zilei.
Si asa am tinut-o toata ziua, ba mai mult, se enerveaza teribil daca nu e bagata in seama, si incepe si mai abitir, se incrunta, tuguie buzele si trage niste chiote care parca spun: Hei sunt si eu pe aici, va rog!!!! Imi vine sa o mananc, ba parca am inceput, mai intai cu degetelul mare de la piciorul stang....mmmm...ce gustos e!(va rog nu raportati Protectia Copilului sunt numai manifetari de dragoste...patimasa!) Ghee mami, gheee....

Ganduri

Aminti-ti-mi, va rog, sa cobor la prima. Stiu, am primit bilet pentru toata calatoria dar, intre timp, destinatia nu ma mai satisface.
"Parintii, presedintii si sefii nu ti-i alegi!", am evoluat, ne alegem sefii, cei mai norocosi dintre noi isi aleg si presedintii - aici noi mai avem mult de lucrat - si parintii???
Ma tot gandesc, daca nu o sa ma ridic la nivelul asteptarilor copiilor mei? Daca ceva radical se va schimba in fiinta mea si nu o sa pot fi asa cum ar vrea ei sa fiu? Cred ca ar fi cel mai mare esec al meu personal, si m-ar durea!
Pana atunci, Iari, mami e acolo langa si pentru tine....