Din goana drumului, sa ne tina de cald in iarna ce va veni

Cum ne astepta

Inutil sa mai spun cat de tandra a fost regasirea...

Home alone facts

De bine:
 - brusc ti se pare ca ziua are 48 de ora si ca oricat de multe chestii ai rezolva tot mai ai timp de ceva;
 - poti sa savurezi in liniste o discutie casnica cu prieneti vechi seara in Verona, pana hat tarziu in noapte;
 - ajungand acasa nu te gandesti ca trebuie sa adormi instant in minutul doi (ca doar copilul a adormit la ora obisnuita si dimineata vocea lui o sa sune extrem de strident in urechile tale amortite de trei ore de somn);
 - o da! Pot sa imi imbratisez kinderul!
 - legat de punctul anterior, da, patul pare imens!

Acum am avut un minut sa ma gandesc ce mai e de bine fara copil acasa. Pai, cam atat, si asta ma duce in continuare la:

De rau:
 - casa e de-a dreptul pustie fara ea;
 - ma intreb in permanenta ce o face martafoaica la ora asta?
 - seara o caut prin pat sa imi indes nasul la gusa ei;
 - imi pun prea des intrebarea ce faceam noi inainte de ea;
 - caut sa suplinesc lipsa ei si ma arunc in cumparatul lucrurilor inutile, multe pentru ea :);

Concluzia ar fi ca, in prima zi a fost bine, cu dor dar relaxant (parca eram doi liceeni ai caror parinti plecasera in week-end de acasa si in sfarsit erau doar ei), a doua zi a fost binisor, si apoi a inceput sa fie rau, cu dor, mult, mult dor. De doua zile miorlaie la telefon ca vrea sa venim. Mi se rupe inima!
Astazi ne revedem, si abia astept momentul, numar secundele, am aranjat frumos surpriza care o asteapta acasa si abia astept sa o strang in brate, sa o adulmec, sa o pup, sa o recunosc iar! Da, imi e dor de puiul meu si il vreau repede inapoi in cuib!

Si eu am umblat odata cu o amintire

în mâini, strângând-o atent, sa nu-mi scape.

(îmi alunecase odata – si se rostogolise de-a dura

pe jos. am sters-o frumos, cu mâneca hainei
nu mi-a fost frica. amintirile mele sunt mingi –

nu se sparg niciodata. numai ca daca-mi scapa,

din mâini, se pot rostogoli foarte departe –

si mi-e lene sa mai alerg dupa ele, sau chiar

sa ma întind la marginea mea, sa-mi las mâna

din ce în ce mai lunga în jos, sa fugaresc amintirea.

îmi iau mai bine o alta. si asta poate fi falsa.)
si eu am umblat, deci, odata cu o amintire

în brate – (si ma gândeam, cu un rânjet
rau, ca într-o carte celebra, nu mai stiu cine

umbla cu propriul sau cap prin infern, luminându-si

drumul). si parca nu e tot una?
                      Mircea Ivanescu


Imi e frica, foarte frica sa nu uit....atingeri, glas, priviri, mirosuri...

Ca tot m-am puturosit ma salveaza un up-date fotografic de pe la vecini:).