Zise Zdreanta in gandul lui...

Cred ca mi-am facut o imagine de fata buna, iar Kinder de baiat bun, am ascultat pe toata lumea, am ajutat pe toata lumea, am primit sfaturi de la toata lumea fara sa ne dam destepti sau sa strambam din nas...ce sa mai, am fost aia buni!
De ceva vreme am inceput insa sa ne ghidam dupa un sfat care s-a dovedit a fi "datator de liniste", respectiv...sa facem in viata numai lucruri care sa ne aduca si noua placere, nu o sa mai fac nimic doar de dragul celorlalti, sau pardon, exista cateva persoane, foarte putine, pentru care o sa fac orice. O sa devenim mai egoisti ca se pare ca asta e calea fericirii in viata!Si clumea, e chiar foarte bine!
Si uite cum, exista si in asemena conditii niste nesimtiti care continua sa comenteze actiunile mele si ale familiei mele, niste oameni demni de mila care insa au pretentia ca pot sa sfatuiasca si sa judece. Ei uite nu, sau nu cu noi, ei intre ei da, asta ca sa nu se plictiseasca.
Da, sunt suparata, imi e sila de genul asta de oameni si comportamente.
Suntem selectivi...cica face bine la ten! Si Iarina creste sanatos!

Azi curs...Managementul angajatilor...iar imi propun sa investesc mai mult in mine...
Dimineata Iarina mi-a soptit ca se face bine si o sa stea cuminte sa se joace cat mami mai fura un crampei de intelepciune.

Days of our life

Miercuri, joi, vineri, sambata, duminica, luni - in fiecare zi la spital. Inghitim medicamente care mai de care mai scarboase, ne ungem cu toate pomezile, mami ne promite ca ne facem bine, mangaie urechiusa ca sa ii treaca raceala...altfel Iarina e o reverie, nu pot sa mai stau departe de ea. Duminica seara am iesit o ora sa fac cumparaturile si aveam senzatia fizica ca ma doare sufletul de dorul ei.
Mai ca nu alearga in bratele mele cand ajung acasa, spune intr-una mammamama, tatattata, canta, danseaza daca ii pun muzica (aseara am avut seara Depeche...ne gandim serios sa ii facem cadou de un anisor un bilet la concertul lor :)), daca o intreb unde e buni se uita spre camera unde sta ea si bate din palme, a invatat sa intoarca capul foarte categoric cand nu vrea ceva, ii place sa stea la Kinder in brate si il mangaie pe fata si pe ceafa, sta pe canapea ca un om mare si se joaca cu jucariile, nu are nici un fel de sentiment de teama sau frica(ii place sa o arunc in sus, sa facem avionul, se ridica pe varfuri peste manerul de la canapea si se apleaca sa isi caute jucariile de jos), nu mai sta in scaunel decat in picioare...
Imi e tare teama ca am trecut intr-o alta etapa, nu mai este bebelus, incetul cu incetul devine fetita mica si parca vreau sa opresc timpul in loc.