One Day In March I Go Down To The Sea And Listen

Pe scurt, ca sa nu scorbolesc prea mult prin intimitaturile blogului tau si nici sa-mi fac de cap prea obraznic, piesa din titlu imi zumzaia in cap cu luni de zile inaintea lui martie in care te-am cerut la malul marii.

Acum saxofonul de argint face parte din familie si e bine ca e asa.

O seara de suflet in noiembrie 2009. Total diferita de mirosul de brad de la Garana si de publicul inlacrimat de la Sibiu.

De la Virgil Mihaiu citire... "Dintre gradinile bucolice nu aparusera inca Horatiu, Virgiliu / Jan Garbarek saxofonul sopran/ Keith Jarrett pianul electric..." ("Paradis pierdut in memorie")

De boala

Da, cam asa se face ca de o saptamana jumatate bolim. Iarina a dat start-ul si am urmat eu furtunos atingand bineinteles pe toti cei cu care am intrat in contact, ca doar asa se cade, nu? Rosu in gat, temperatura, mucisori si mai nou tuse sparta. Pe mine m-a ferit temperatura si tusea..inca!

Dupa doua vizite la medic si o inspiratie de moment de a recolta un exudat nazal inainte de a incepe tratamentul cu augumentin(la Iarina ca si eu ma delectez cu antibioticul) s-a dovedit ca are pneumococ -ea, mai mult ca sigur si eu dupa manifestari. Partea buna, amandoua am facut tratament cu antibiotic la care nenorocitu' e sensibil. Asteptam sa ne revenim si refacem exudatu' - de data asta toata familia.

Am reusit sa ajungem la Garbarek, ne-a lasat muti Gurtu si de atunci savuram indeletnicirile casnice - nu mai aminesc ca am ratat o minivacanta de 1 Decembrie la munte, nu, nu, nu are sens ca iar cad in butoi si tocmai ce m-am chinuit sa ma agat de margni si privesc tematoare lumea de afara.

Ne-am apucat sa modelam si pictam margele, am facut cuminti ghetutele, a venit mosul Culae si si-a uitat calul la noi. Noi l-am adoptat fain frumos si acum ii dam mere sa pape si cubulete de zahar ca cine stie, poate stie drumul singur inapoi la Polul Nord si daca suntem cuminti ne duce pana acolo sa vedem si noi cum stau lucrurile.

Pozele sunt, bineinteles din perioada dinainte de boala, acum ne-am recapatat speranta ca ar putea totusi sa devina balerina :)

Aniversare pentru o strabunica care ne mai face din cand in cand cu ochiul

“- Cu ce sa fie povestea? Cu Ali Baba? Sau cu pitici fermecati?
- Cu Ali Baba si cei 40 de hoti, aleg nepotii.
- Bine, cu cei 40 de hoti…si clipeste poznas…
Spune-zice, intr-o pestera din Suabia erau 40 de hoti. Intr-o zi, unul dintre ei, se scula, tusi, scuipa si spuse “Capitane, spune-ne-o poveste!” Capitanul se scula, tusi, scuipa si spuse “Intr-o pestera din Suabia erau 40 de hoti. Intr-o zi, unul dintre ei se scula, tusi, scuipa si spuse “Capitane, spune-ne-o poveste!” Capitanul se scula, tusi, scuipa si spuse….

La teatru

Sartre - Cu usile in inchise - La National...trebuie vazut!

Cum dureaza putin(aprox. o ora si 10 minute) ramane loc si de o bere in Laptarie in amintirea vremurilor apuse. Daca stau bine si ma gandesc si noi eram cam apusi in peisajul din Laptarie unde am reusit sa ridicam brusc media de varsta! :)

De departe

Cand vad parul tau...mi-aduc aminte de liceu....
Frunze caramizii, covor de frunze, raze jucause printre copacii desfrunziti, niste copiii, cam asa eram...Parca au trecut mii de ani, de ce ma simt atat de schimbata? Unde sunt? Ma regasesc tot mai greu si as da orice pentru o clipa de trecut iar toamna asta nebuna cu toate culorile ei ma arunca inapoi sau.... inainte?Mi-e dor de voi toti! Si ma doare ca ea, singurul meu liant catre cea de ieri e departe!!!!
A fost un joc de copil fara rost, un joc inutil
Am sperat sa pot face din vise si ploi un neant in care sa zbor
Un neant in care sa zbor
Nici nu stiu ce sa spun
Imi e sufletul gol
As vrea iar sa te-adun peste clipe ce mor
Am ramas fara glas
Bun ramas....

Electoral

Ieri cand am ajuns acasa ma asteptau in casuta postala un top de flyere electorale...cu tovarasul Basescu ranjind satisfacut. Mi-am inhibat greata instantanee care ameninta sa ma cuprinda si am dat sa le scot sa le arunc in tomberon. Am ramas insa blocata cand am vazut cate sunt, nu exagerez, cineva foarte perseverent a insistat sa imi indese in cutia postala un top de flyere, culmea, toate cu aceeasi fata. Cati copaci or fi insemnand toate hartiile astea pe care eu ma pregateam sa le arunc? Si imediat m-am gandit, oare daca as fi primit doar un flyer impactul mesajului ar fi fost mai mic? Ce s-a fi gandit omuletul ala angajat de staff-ul presedintelui in functiune? Nu mah frate ca daca pun doar unul il rataceste, sau poate il arunca, sau poate vrea mai multe sa tapeteze peretii din buda cu ele. Nu, nu, nu ii pun mai multe, sa fie, poate daca nu e convins alegatorul asa il conving, pai? Traim bine, nu? Daca as fi primit doar un flyer ar fi semn de saracie, dar nu, noi traim bine!
Si am stat eu asa cu topul de hartii in mana(am avut grija sa le intorc in asa fel incat sa nu vad fata personajului indreptata catre mine - starea de greata inca ma incerca) si m-am gandit precum Gheorghe in tramvai dupa ce nevasta-sa i-a nascut gemeni, negri amandoi, "Cum .... masii????" Adica, noi suntem in rahat pana la gat, rata somajului creste, pensionarii sunt amenintati mediatic ca raman fara pensii, impumutati ca vai mama noastra, tot sistemul la pamant, da printam flyere si afise electorale in draci! Domnilor dragi, n-am putea totusi sa evitam aceste costuri exagerate si sa ne limitam la cate o brosura infipta in gard? E suficient. Zau ca nu o arunc, am de gand sa o citesc cuminte si sa bag la cap!
Inutil sa mentionez ca azi dimineata la ora 8 a.m. in fata portii - pe trotuar zaceau aruncate alte cateva exemplare...de flyere...oare la cat se trezesc baieteii astia de le impart? Si apoi oare cu cat e platit un angajat Rebu care va veni sa le mature de pe jos...Si oare din ce buget e platit angajatul Rebu? Intrebari la care nu mai astept raspuns demult.

Poze

Am facut o placinta, o paine dospita, am pregatit sosului o cina demna de tot respectul...lui si ne-am pus pe pozat. Ce a iesit vedeti mai jos mai jos...

Prostitutie materna

Ti-e sete???
Si ia zi, ti-e sete...
Stiu ca ti-e sete, cum nu???
Si mie mi-a fost,
Dar mi-a dat cineva repede sa beau...
Parca nici nu am stiut cum e cu adevarat!
Hai lasa ca nu asa grav!
Si? Cum spuneai...ti-e sete?
Ia uite ce apa cristalina detin eu
Cred ca si daca era statuta ti s-ar fi parut esenta vie...
Ti-e sete, ha?
Ia prostitueaza-te tu putin ca poate imi scapa niste picaturi....

Ne-am nascut ca sa fim mame

So, nu, nu suntem invatate de mici sa ingrijim papusi, sa imbracam, sa dezbracam papusi, sa le dam papa, sa le punem la olita in locul nostru, sa calcam, sa maturam, etc...Nu, nu ne cumpara parintii(nu in toate cazurile) jucarii din rafturile roz ale marilor magazine de copii si astfel ne deprindem sa dereticam prin casa, sa facem mancare, sa crestem copii la randul nostru.
Cred ca suntem totusi programate genetic pentru asta.
Iarina nu a avut papusi, doar un bebelus primit dupa care striga seara la culcare :"Bebe! Bebe!" sa nu cumva sa il uitam printr-un colt si sa nu stea si el cu noi cuminte sub "patua", si l-a mai avut pe Gogu, un smecheras de carpa luat de la bazarul din Sinaia pentru ca ni s-a parut noua ca are asa un aer smecheresc si cum Iarina era in perioada de mers cu mainile in buzunare parca aducea putin cu ea. Si-a gasit si Gogu loc in pat langa Iarina fiind si el chemat la somn odata cu bebe: "Bebe! Gogu!".
Duminica Iarina a primit o papusa Barbie de la Ticu - inutil sa mentionez cat de tare urasc eu papusile Barbie!, nu vreau sa creasca cu modele de fetite blonde, sclipicioase cu fuste de-o palma si bustul generos la vedere - ce a facut Iarina cand a vazut papusa??? Ei, da, a luat-o in brate si a pupat-o cu cel mai dragastos sarut de care a fost capabila pana acum..."pupusaaaa". A pupat papusa!!!!! De parca doar pe asta a asteptat-o pana acum.
Concluzia, fetita mea scumpa si dragalasa, care s-a jucat pana acum cu jucarii educative, plusuri, trenulete, masinutele baietilor si-a aratat mai mult decat entuziasmul cand a primit o papusa!
Bravo mama, pai asa e frumos?

Astazi se implinesc 20 de ani de la caderea zidului Berlinului. Aveam 8 ani pe atunci si nu am nicio amintire a acelor vremuri sau a impactului pe care l-a avut caderea zidului asupra celor apropiati. Intre timp, tot citind despre asta si despre tot ce a marcat existenta atator oameni pana in 89, vad lucrurile intr-o cu totul alta lumina. Mi-ar placea ca si Iarina sa le vada la fel sau cel putin sa aiba deschideea spre a le analiza. Ciudat, in ultima vreme m-am tot gandit la acele zile. Vineri, am reusit sa imi cumpar Supleantul a lui Petru Popescu. Ieri dimineata am deschis cartea si am inceput sa citesc:

..."La concert" era o strada chiar langa zid, cu cladirile bombardate in '45. Inca pline de moloz si cu ferestrele astupate cu caramizi.

"La concert" soseau imbulzindu-se prin ganguri bombardate baietii si fetele din Berlinul de Est, imbracati in jeans si pulovere si carand paturi si pungi cu bere si carnati. Au intins paturile pe moloz, stiau locul, se vedea, s-au asezat, au aprins tigari, au desfacut berea. Dincoace de zid, il savurau pe Robert Plant, tolaniti pe moloz. S-a facut atata lumina dincolo de zid, incat s-au aprins burtile norilor. Purpurii, incandescente de la lampi. Baietii si fetele di Est venisera cu oglinjoare montate pe stinghii; ridicate vertical la un anumit unghi, puteai sa zaresti in ele formatia, dincolo de zid. Canta Robert Plant:

"...there's a feeling I get, when I look to the west,

and my spirit is crying for lea-eaaaa-ving..."

Cam da, un sentiment straniu m-a cuprins, se pare ca trebuia sa iau cartea asta vineri si sa citesc ieri acest pasaj.

Mother, did it need to be so high?

In vizita

Pentru a evita inca o intrebare disperata de genul : "Sunt la parcul Bazilescu, nu e ok, nu?", la ceas de seara ne-am gandit sa mai facem noi o vizita burticii, sa acomodam incetul cu incetul doi viitori parinti cu viata alaturi de un copil mic, sa cautam cercetatori in jur obiecte de tras/smuls/agatat - asta pentru a depista si ei posibilele puncte slabe in amenajarea locuintei. Au privit degajati problema, increzatori in linistea si pacea viitorului, ba au facut chiar haz de toata situatia.

Ni s-a confirmat si noua ca am trecut intr-o alta etapa a dezvoltarii, Iarina nu a mai ros niciun cablu, a fost fascinata de sistemul surround emitand onomatopee simpatice si plimband multitudinea de telecomenzi de colo pana colo. Data viitoare probabil se va chinui sa conecteze toate device-urile intre ele :)

In parc

De sambata seara

Am ignorat frigul de afara, petrecerile de Halloween care invadasera toate cluburile, strazile in curs de amenajare din centrul vechi si am pornit frumusel de manuta in cautarea unui loc cald, l-am gasit, ne-am facut comozi, am povestit, am savurat, mai trecem cu siguranta.

Cum imbatranesti

Pai cum imbatranesti?
Peste noapte imbatranesti, cand te trezesti ca nepotul din dotare, ala mic pe care l-ai tinut in prima zi de viata in brate minunandu-te de degetelele lui lungi si de modul in care rasaritul soarelui se reflecta finut in fetisoara lui mica si frumoasa - si toate astea se intamplau cand eu inca aduceam reviste glossy proaspetei lauze pentru delectare si shaworma calda pentru recapatarea fortelor, cand umblam inca teleleica cu gandul aiurea si eram convinsa ca timpul se va opri in loc - se INDRAGOSTESTE, da, da, sa cad din picioare si alta nu. Vrea costumul lui frati-su ca sa para scolar "de clasa a 2-a" si ceasul lui ta-su ca sa impresioneze domnisoara posesoare de doua ceasuri.
Am imbatranit, da? Multumesc Matei ca m-ai facut sa vad asta. Nu stiu de ce dar nici inelul asezat frumos de 4 ani pe deget, nici Iarina care mi-a dat un cu totul alt sens vietii, nici firele de par alb din cap, nici faptul ca nu mai recunosc nici jumatate din solistii in voga de pe MTV, nici faptul ca as putea confunda usor numele unor cluburi selecte de prin urbe cu numele unor magazine - ar fi culmea sa fie si detinate copiilor :) - nu m-au facut sa realizez trecerea timpului cum m-a facut recentul eveniment din viata lui Matei. Rusine! Astept o crema Gerovital si o VitaMax cu un ceai de sunatoare, poate, poate imi trece :)

Am primit critici ca nu am mai postat poze cu maimutica, iata un calup de octombrie....

Uitandu-ma la ultima realizez ca eu nu am nicio poza cu strabunica mea, ma mai gandeam ca majoritatea pozelor mele de familie s-au risipit precum familia si mi-am propus ca in viitor sa strang un album de familie, asta ca sa pot insoti de imagini povestile mele cu talc spuse la ceas de seara stranepotilor...