Sa incercam macar!

Aseara, cand o tineam pe Iari in brate, ma gandeam ca vine Craciunul, primul ei Craciun, cu mami, cu tati, cu Buni, cu Buna, cu unchi, cu matusi, cu verisori, cu strabunice si nasice cu Tipsanca cea galagiosa, cu luminitele bradului sclipind in globurile frumos asezate, cu beteala multa, cu miros de cozonac, un Craciun cald cu familia langa ea...si brusc mi-a zburat mintea la copiii institutionalizati, ma uitam in ochii mari ai Iarinei si ma gandeam cum ar fi fost daca nimeni nu ar fi strans-o in brate cand isi intinde manutele ei mici peste marginea patutului, daca nimeni nu ar fi alinat-o cand plange, daca nimeni nu ar fi leganat-o noaptea cand se trezeste pentru ca o doare burtica sau ii ies dintisorii, daca nimeni nu i-ar fi intins o jucarie si daca Craciunul pentru ea ar fi fost o zi ca oricare alta. Si ma gandeam ca sta in puterea noastra sa schimbam toate astea, sta in puterea noastra sa ii ajutam pe cei care au nevoie. E momentul sa devenim mai responsabili, sa nu ne mai bazam ca altii vor rezolva lucrurile pentru noi, copiii institutionalizati sunt copiii nostri si asteapta o mangaiere de la noi. Si poate Craciunul este cel mai bun moment sa facem ceva. E atat de simplu!
Printele Paroh din Mosuni(http://www.lamosuni.ro), Cristian Pomohaci - un om exceptional - spunea ca a venit momentul sa nu ne mai invatam copii ca daca a venit Craciunul trebuie sa vina si Mos Craciun, sa incercam sa ii obisnuim cu adevaratele valori si realitati ale lumii crestine, de Craciun s-a nascut Iisus, intr-o iesle parasita, de Craciun acum 2000 de ani o femeie cauta in frig un loc in care sa nasca...
Personal, nu o sa ii rapesc Iarinei mitul lui Mos craciun, dar o sa o invat de mica despre semnificatia Craciunului si o sa o obisnuiesc sa se gandeasca mereu si la cei de langa ea care nu au avut norocul pe care il are ea...si pe care il avem noi.

Sfantul Stelian

Astazi este Sfantul Stelian - Protectorul copiilor.

Ma gandesc ca sunt atatia copii care au astazi nevoie de rugaciunile noastre...

Si poate vom crea cu totii o lume mai buna, in care copiii sa nu mai fie abandonati pe strazi, maltratati de parinti iresponsabili si frustrati sau copii bolnavi si suferinzi.

Sunt mama...si stiu ce inseamna!!!

Nu mi-am dorit un copil dintr-un motiv egoist, nu mi-am dorit un copil ca sa "imi intinda o bucata de paine sau o mana de ajutor la batranete", nu ma ghidez dupa dictonul "Eu te-am facut, eu te omor!"...mi-am dorit un copil ca sa imi implineasca viata,mie si barbatului pe care il iubesc, ca sa fim alaturi de el in fiecare secunda, cu fiecare moment de bucurie si fiecare clipa incercata, sa venim catre el fara sa asteptam sa ne cheme el...ca o mama si un tata...

Acum ca ma trezesc in fiecare dimineata langa Iarina imi dau seama ca nici nu ar putea fi altfel, nu imi inchipui ca vreodata in viata ceva ar putea fi mai important pentru mine decat Iarina, nici viata mea! Nu imi inchipui ca vreodata sufletul ei ma va cere si nu o voi simti, ca mana ei se va intinde spre mine si eu nu voi fi deja acolo, ca va plange vreodata si eu nu voi fi plans deja spre alinarea ei, ca va zambi vreodata si eu nu voi fi cea cu care zambeste.

Refuz sa inteleg acele mame ocupate cu viata lor cand copii au nevoie de ele, mame care asteapta sa vina copii catre ele sau care se consoleaza cu ideea ca deja copilul nu mai are nevoie de ele...si se mai pot numi ele mame??? Sau raman doar niste fiinte sterpe? Acum inteleg de ce cea mai mare teama a unui om pe pragul de moarte este cum se vor descurca copiii, indiferent de faptul ca acei copii au la randul lor copii.

De cand am devenit mama, nu imi pot stapani intrebarea cand vad la stop, in trafic cate un adolescent sau chiar adult, cersind imbracat mult prea subtire pentru frigul de afara si cu un suflet mult prea trist pentru varsta lui : Oare aceasta fiinta nu are o mama? Si daca da, de ce nu e alaturi de el???

Ca parinti nu avem dreptul sa ne judecam copiii avem insa datoria sa fim alaturi de ei, toata viata. Si nu e oare asta cel mai frumos lucru care ni se poate intampla in viata???

6 luni!!!!

Am implinit 6 luni!!!!
Nu imi vine sa cred cat de mare s-a facut Cocolica noastra, e un pui de om acum sau ca sa citez Kinderu' "nu mai arata ca un extraterestru"! Are 6,950 grame e lungana si foarte foarte vioaie. A invatat sa pupe, adica sa isi lipeasca gurita de obrazul nostru si sa isi lase balele ei dulci acolo, si am observat ca o face tot mai des in ultima vreme...e clar, a constientizat ca noi suntem Mami si Tati pentru ca a inceput sa si planga dupa noi...
Iari, mami, sa ne cresti mare si sanatoasa, vesela si voioasa ca acum!