Si eu am umblat odata cu o amintire

în mâini, strângând-o atent, sa nu-mi scape.

(îmi alunecase odata – si se rostogolise de-a dura

pe jos. am sters-o frumos, cu mâneca hainei
nu mi-a fost frica. amintirile mele sunt mingi –

nu se sparg niciodata. numai ca daca-mi scapa,

din mâini, se pot rostogoli foarte departe –

si mi-e lene sa mai alerg dupa ele, sau chiar

sa ma întind la marginea mea, sa-mi las mâna

din ce în ce mai lunga în jos, sa fugaresc amintirea.

îmi iau mai bine o alta. si asta poate fi falsa.)
si eu am umblat, deci, odata cu o amintire

în brate – (si ma gândeam, cu un rânjet
rau, ca într-o carte celebra, nu mai stiu cine

umbla cu propriul sau cap prin infern, luminându-si

drumul). si parca nu e tot una?
                      Mircea Ivanescu


Imi e frica, foarte frica sa nu uit....atingeri, glas, priviri, mirosuri...