Rasetele strabateau coridoarele pana in camera noastra, unde nu puteam dormi, tot cu gandul la jucariile primite si...la petrecerea celor mari. Zvacnirile sangelui in tample imi sunau pe perna -"Cand o sa stau si eu pana la miezul noptii? Cand o sa fiu mare?"

Nu stiam ca vremea  nu intreaba, curge repede, tot mai repede si ramane in urma pomul de Craciun, cu lumanarile stinse, in camera intunecata, unde nu mai intra cei ce ti-au inveselit copilaria, fiindca au lasat locul altora ca sa-l aprinda.

                                                                             Zoe Camarasescu, Amintiri