La Mimi

Zilele trecute, in ziua ultimului transport, am gasit acest fragment intr-o agenda de-a mea din timpul liceului, din perioada in care stateam la ea.

Am mai fost de doua ori la apartament de atunci, e casa in care am crescut, si fiecare lucru si colt imi amintea de ceva. Fara ea, parea pustie, asta e motivul pentru care am refuzat sa mai merg acolo. Nu, nu am avut niciun sentiment ciudat, initial mi-as fi dorit sa mai petrec o seara acolo, sa ascult tramvaiul in linistea noptii de vara. De fapt ceea ce mi-am dorit eu este sa intorc timpul inapoi dar nu se mai poate.
De astazi si casa cu mirosul si amprenta ei va deveni istorie. Nu cred insa ca voi putea trece vreodata pe acolo fara sa ma napadeasca toate amintirile.
Anyway, revazand aceasta insemnare mi-am amintit de acel an. Cea mai mare parte din el l-am petrecut acolo, pregatirea BAC-ului, BAC-ul , apoi toamna tarzie si apoi o mare parte din timp pana am terminat facultatea. Era locul unde imi caram bagajele cand aveam ceva de spus si nimeni nu ma asculta. Si ma primea mereu cu bratele deschise.
Dimineata ma ruga sa merg sa cumpar un piept mare de pui sa il pregateasca schnitzel pane pana ma intorc eu. Acolo mancam si ma odihneam, citeam si primeam masaj mereu (Mai lasa mama cartea si mai odihneste-te! si avea mare grija de odihna mea Mama, sa stii ca eu nu pot sa adorm si mai umblu noaptea!)

Ciudat, dar....
Iti vad glasul. Material, minunat de material
Dincolo de mine,
undeva langa zidul ce ne desparte
Se casca ochii mintii,
sa-ti soarba cuvintele.
Nimic decat o poza prafuita.
Si un glas care se vede,
ca o prelungire
a buzelor pe care le aud,
uscate,
In frigul diminetii.